Interviul pentru tester software. 5 pași pentru a te pregăti

 

Aproximativ 300 de locuri de muncă pentru tester software sunt acum disponibile pe eJobs.ro, pentru nivel carieră fără experiență și entry-level. La o privire atentă asupra anunțurilor, vei vedea că sunt importante cunoștințele de limba engleză și cunoștințele de bază Microsoft Office, pasiunea, curiozitatea, comunicarea, perseveranța. De asemenea, contează dorința și abilitatea de a învăța, atitudinea pozitivă, proactivitatea. În general, nu se cere experiență anterioară și ai putea crede că jobul de tester software este accesibil. Însă nu toți candidații ajung la interviu.

Ce poți face pentru a te diferenția și a te califica pentru unul dintre cele mai importante teste din cariera ta, interviul? Descoperă 5 pași pentru a te pregăti pentru întâlnirea cu echipa de recrutori.

 

1. Investește în formarea ta

Primul aspect la care recrutorii se uită în CV-ul tău este experiența care poate include proiectele la care ai lucrat sau calificările/cursurile pe care le-ai urmat în domeniu.

Pentru a începe o carieră în testare software, poți alege să te înscrii în proiectul Cursuri de IT by eJobs, cofinanțat din Fondul Social European, parte a programului Operațional Capital Uman 2014-2020. Acesta are mai multe etape (consiliere, cursurile propriu-zise, coaching). În cadrul acestuia, ai ocazia să îmbini partea teoretică cu partea practică, să pui trainerului întrebări în timp real și să faci schimb de experiență cu ceilalți cursanți. După finalizarea cursurilor, echipa de consiliere în carieră din cadrul proiectului îți va oferi suportul necesar pentru a-ți găsi job.

Iată care sunt condițiile pentru înscriere la cursurile de IT by eJobs:

  • ai domiciliul sau reședința în orice județ din România (cu excepția județului Ilfov și Municipiului București
  • ai o vârstă cuprinsă între 25 și 65 de ani
  • ești angajat, cu contract de muncă, PFA sau ÎI
  • ai absolvit cel puțin 8 clase
  • dispui de acces la internet (viteză minimă de 10 Mb/s) – cursurile au loc doar online
  • ai în posesie un computer (laptop sau PC) cu webcam (integrat sau separat) pentru a permite accesul la curs/examen
  • ai în posesie difuzor/căști și microfon pentru a participa la discuții
  • ești un bun vorbitor de limba engleză (mediu/avansat) deții competențe digitale de bază

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 – Educație și competențe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

 

2. Documentează-te pentru a scrie un CV convingător

Nimeni nu știe mai bine decât tine la ce proiecte ai lucrat, care au fost responsabilitățile tale și ce rezultate ai obținut. Înainte de a scrie CV-ul strânge informațiile pe care să le prezinți într-un mod captivant și util. Pentru a-ți fi mai ușor alege să completezi încă din perioada formării tale o fișă de proiect. Aceasta îți va permite să menționezi gama de activități, tool-uri și procese pe care le-ai folosit și rezultatele pe care le-ai avut. Fișa de proiect te va ajuta să ai o imagine clară și actuală asupra a ceea ce ai făcut.

Iată ce informații ar trebui să cuprindă fișa de proiect: 

  • Numele proiectului
  • Numele software-ului în curs de dezvoltare și o listă a detaliilor arhitecturii de bază
  • Perioada de timp
  • Rolul/titlul tău
  • Informații despre echipă
  • Lista persoanelor din echipă alături de care ai colaborat
  • Tool-urile folosite
  • Sarcini – regulate
  • Sarcini – unice

Adaugă informațiile care te ajută să faci diferența

Realizează o retrospectivă a proiectelor, din punct de vedere personal și experiență. Această abordare îți va oferi un material bogat pentru un interviu, arătând modul în care interacționezi cu ceilalți și cum rezolvi problemele. De asemenea, te va ajuta să identifici tipurile de proiecte de care ești atras să lucrezi în viitor.
Ia în considerare următoarele întrebări pentru a-ți crea o viziune clară asupra proiectelor:

  • Ce a mers bine?
  • Ce nu a mers atât de bine? Enumeră provocările, chiar dacă acestea au fost în cele din urmă rezolvate.
  • Ce ai învățat pentru următorul proiect? A existat ceva despre care ți-ai fi dorit să fi fost făcut diferit sau despre care ai dori să știi mai multe?
  • Care au fost realizările sau momente importante?
  • Ce feedback ai primit?
  • Ce tool-uri te-au ajutat și cum?

 

3. Exersează răspunsurile pentru întrebările de la interviu

Există aproximativ cinci tipuri de întrebări pe care ți le pot adresa recrutorii :

  • Întrebări despre proiectele la care ai lucrat;
  • Întrebări despre tool-uri;
  • Întrebări care testează comportamentul sau abordarea ta, de ex., cum lucrezi cu echipa;
  • Întrebări despre abordarea ta în testare;
  • Întrebări despre cunoștințele tale în testare.

Iată câteva întrebările pe care le poți primi la interviul pentru un job de tester software:

  • Povestește-ne despre tine.
  • De ce vrei să fii tester?
  • Ce abilități ar trebui să aibă un tester? Ce abilități ai?
  • Povestește-ne despre proiectele tale.
  • De ce vrei să lucrezi pentru noi?
  • Cum lucrezi în echipă?
  • Descrie cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o în testarea software-ului.
  • Cum ai testa… acest pix?
  • Ai acest formular de contact cu erori. Trebuie să le corectezi și să creezi un raport de eroare.
  • Cum îți îmbunătățești abilitățile de testare?
  • Ai întrebări pentru noi?

 

Modele de răspuns după metoda STAR (Situation, Tasks, Actions, Results)

 

Povestește-ne despre munca ta la Proiectul X…

Situație: Descrie pe scurt produsul la care lucrat și ce dezvoltare făceai pentru el.

Sarcini: Explică care au fost responsabilitățile tale.

Acțiuni: Detaliază cum ți-ai îndeplinit sarcinile. Menționează tool-urile și procesele pe care le-ați folosit, astfel încât intervievatorul să-și facă o imagine despre nivelul tău de pregătire și să-ți poată solicita mai multe informații.

Rezultate: Descrie rezultatul proiectului sau timpul petrecut pentru el.

Care a fost experiența ta cu Tool-ul X?

Situație: Explică cum ai selectat tool-ul respectiv sau unul similar.

Sarcini: Explică în ce task-uri te-a ajutat tool-ul.

Acțiuni: Descrie cum ai folosit respectivul tool-ul pentru a arăta și nivelul tău de competență.

Rezultate: Arată cum tool-ul ales a ajutat echipa să livreze un produs software de calitate.

 

4. Adoptă atitudinea potrivită la interviu

  • Arată interes. Așează-te în fața recrutorului, menține contactul vizual și adoptă o poziție normală, fără a lăsa umerii prea în față. Astfel transmiți profesionalism și încredere în tine.
  • Ai încredere că te-ai pregătit suficient. Dacă primești o întrebare pentru care nu te-ai pregătit în mod special, ia o pauză și gândește-te ca în formularea răspunsului să adopți modelul STAR (Situation, Tasks, Action, Results – despre care vom vorbi în cele ce urmează).
  • Fii activ. Pune întrebări pentru a încuraja o conversație naturală cu recrutorul și a arăta că ești interesat de job. Poți întreba despre experiența companiei cu utilizarea unui anumit tool sau poți arăta că te-ai documentat despre proiectele companiei și să vii cu propuneri de îmbunătățire.
  • Fii tu însuți. intervievatorul vrea să-și facă o idee despre personalitatea ta și dacă te vei potrivi bine cu echipa.

 

5. Evaluează și ia lecțiile potrivite din fiecare interviu

Imediat ce ai încheiat interviul, realizează o evaluare a acestuia. Poți folosi principiul Agile de „inspectare și adaptare” în majoritatea domeniilor, iar interviurile sunt cu siguranță un candidat principal pentru evaluare Agile.

  • Ce poți învăța din experiența acelui interviu?
  • Ce tool-uri și termeni au fost menționați și ți-ai dori să-i documentezi și să afli mai multe despre ei?

Indiferent de răspunsul recrutorului, cere feedback și notează ce poți îmbunătăți. Să iei decizii pe baza feedback-ului de la un interviu ajuta să ai succes în următorul.

 

Ți-a plăcut articolul? Citește și:

 

7 lecții in testare software de care merită să ții cont

 

Cele mai importante greșeli pe care le poți face ca tester

Leave a Reply

Your email address will not be published.